Justitiarul Cotidian online
"Când nu vom mai putea rabda
Când foamea ne va rascula
Hristosi sa fiti, nu veti scapa
Nici în mormânt!"
George Cosbuc
Violator trimis în judecată în libertate, pentru că n-a avut… orgasm
Data adaugarii: 7/11/2008 (13:06)
Categoria: JUSTITIE
Un tânăr de 24 de ani din satul Săbolciu a fost trimis în judecată, vineri, de către procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, pentru violare de domiciliu şi viol.
Bărbatul este acuzat că, în noaptea de 18/19 august, a intrat în casa unei bătrâne de 76 de ani şi a siluit-o.



„Înainte de a comite fapta, inculpatul a consumat băuturi alcoolice împreună cu un prieten, după care a plecat la locuinţa părţii vătămate. Iniţial a vrut să caute fier vechi. A sărit gardul şi văzând că era un geam întredeschis la una din camerele locuinţei, a intrat în casă şi, cu ajutorul unei brichete cu beculeţ, s-a plimbat prin locuinţă până a văzut-o pe bătrână în pat. A imobilizat-o şi, prin violenţă, a întreţinut realţii sexuale cu ea”, a explicat purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, Dorel Moţiu.



După ce violatorul a fugit, femeia a sunat la 112. În aceeaşi noapte, a fost transportată de un echipaj SMURD la Spitalul Judeţean, deoarece avea plăgi la nivelul tibiei, provocate de violator cu un briceag pe care îl avea în buzunar.



Identificat la o săptămână după comiterea faptei, violatorul a fost cercetat şi trimis în judecată, dar în stare de libertate. Asta pentru că - au apreciat procurorii - tânărul are câteva circumstanţe atenuante şi nu prezintă pericol social. “A fost asistat social în copilărie, este la prima abatere, a fost beat, iar actul sexual, deşi s-a produs, nu a fost dus până la capăt”, a declarat procurorul Moţiu. Altfel spus, deşi a făcut sex, violatorul nu a mai ajuns la orgasm.
Adauga comentarii
Nume:
(max: 20 caractere)
Comentariu:
(max: 500 caractere)

In total sunt 0 comentarii
contact